PFA şi contribuţiile sociale în 2017: Ce se achită obligatoriu şi ce este opţional anul acesta?

Potrivit Codului fiscal, veniturile din activităţi independente cuprind veniturile din activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

În practică, cele mai des întâlnite forme de organizare care desfăşoară activităţi independente sunt cele organizate ca PFA, întreprinderi individuale/ întreprinderi familiale, dar, pe lângă acestea, în categoria veniturilor din activități independente se încadrează şi veniturile obţinute de:

  • persoanele care desfăşoară profesii liberale, autorizate să funcționeze de organismul care reglementează respectiva profesie;
  • persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuală, cum sunt cele ce valorifică drepturi de autor.

Astfel, antreprenorii care îşi desfăşoară activitatea ca PFA sunt obligaţi să achite, în primul rând, impozit de 16% pentru veniturile pe care le realizează, dar şi anumite contribuţii.

Dintre acestea, unele sunt obligatorii, aşa cum se întâmplă cu CAS şi CASS, în timp ce alte sunt strict opţionale, cazul contribuției la bugetul asigurărilor pentru șomaj, contribuției pentru asigurarea în caz de accidente de muncă și boli profesionale sau a celei pentru concedii și indemnizații.

La acest moment, cotele contribuţiilor sociale sunt neschimbate faţă de 2016, şi, foarte probabil, vor rămâne la acelaşi nivel, în condiţiile în care proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul de asigurări sociale de stat pentru 2017, lansate recent în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, nu aduc nicio noutate în acest sens.

Contribuţia la sănătate, de 5,5%. Cum se achită aceasta

Persoanele fizice autorizate, precum şi ceilalţi contribuabili ce obţin venituri din activităţi independente, datorează o contribuție la sănătate de 5,5%, însă baza de calcul diferă în funcție de modul de impunere a PFA – în sistem real sau pe baza normei de venit.

Mai precis, pentru impunerea în sistem real, baza de calcul este reprezentată de venitul net anual realizat exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții sociale (diferența dintre totalul veniturilor încasate și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții sociale).

De cealaltă parte, în cazul impozitării la normă de venit, baza de calcul este valoarea anuală a normei de venit, raportată la cele 12 luni ale anului, ce nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe țară (care din 1 februarie este de 1.450 de lei), dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția.

Notă: De la 1 februarie, salariul minim brut pe ţară a crescut cu 200 de lei, de la 1.250 la 1.450 de lei. Măsura este inclusă în Hotărârea Guvernului nr. 1/2017, despre ale cărei prevederi am scris aici şi aici.

Plata contribuțiilor la sănătate se efectuează anticipat, în cursul anului, cu regularizarea sumelor datorate anual. Astfel, în baza declarației de venit estimat (Formular 220) sau a declarației de venit realizat (Formular 200), organul fiscal emite decizia de impunere pentru plăți anticipate în care stabilește contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată anticipat și termenele de plată.

Plată se efectuează trimestrial, în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.

După încheierea anului fiscal, în baza declarației privind venitul realizat depusă de contribuabili (Formular 200), organul fiscal stabilește obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate prin decizia de impunere anuală regularizând sumele datorate cu titlu de plăți anticipate.

Altfel spus, venitul estimat pentru 2017 va fi acelaşi cu cel realizat în 2016, dacă nu se depun formularele 220 şi 200, iar plăţile anticipate se vor regulariza cu CASS final în funcție de venitul realizat la sfârșitul anului.

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizia de impunere anuală se efectuează în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei, iar sumele achitate în plus se compensează sau se restituie, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Notă: Termenul-limită pentru depunerea declaraţiei 220, adică acea declaraţie estimativă a veniturilor şi cheltuielilor ce urmează a fi făcute anul acesta, a fost 31 ianuarie 2017, iar printre categoriile de contribuabili ce au avut obligaţia depunerii formularului s-au aflat PFA-urile care au optat pentru schimbarea sistemului de impunere sau persoanele care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Mai multe detalii aveţi aici.

Important! Baza lunară de calcul a CASS, în cazul PFA, este limitată la cinci salarii medii pe economie, adică la valoarea de 13.405 lei, în condiţiile în care salariul mediu pe economie are (încă) valoarea de 2.681 de lei. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu persoanele salariate sau cele care obţin exclusiv venituri din investiţii (dobânzi, dividende) ori din alte surse (contracte civile), acestea fiind obligate să achite, de la 1 februarie 2017, CASS pentru tot venitul realizat – detalii sunt aici.

PFA poate alege pentru CAS de 10,5% sau 26,3%. Care e procedura

Din 2016, odată cu intrarea în vigoare a noului sistem fiscal, o PFA este obligată să achite şi contribuţia de asigurări sociale (pensii), pe lângă CASS.

Concret, cota de CAS pe care o astfel de persoană o datorează la sistemul public de pensii este de 10,5% sau de 26,3% (care conține și contribuția angajatorului, de 15,8%), conform opţiunii, şi se aplică asupra venitului net obţinut, chiar dacă respectivul contribuabil este concomitent salariat (obţine venituri din salarii sau asimilate salariilor).

Totuși, acest venit nu poate fi mai mic de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, dar nici mai mare de echivalentul a de cinci ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Din 2016, câștigul salarial mediu brut este fixat la 2.681 lei şi încă se aplică, de unde rezultă că baza de calcul pentru CAS nu poate fi mai mică de 938,35 lei, dar nici mai mare de 13.405 lei.

Atenţie! Pentru anul 2017, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat va avea, foarte probabil, valoarea de 3.131 de lei. Măsura este inclusă într-un proiect de act normativ lansat recent de Finanţe, care trebuie însă să îşi încheie parcursul legislativ pentru a intra în vigoare.

Aşa cum am precizat deja, o persoană ce desfăşoară activităţi independente poate opta între aplicarea cotei individuale de 10,5% sau a cotei integrale de 26,3%, opțiune care odată exercitată nu poate fi anulată în cursul anului respectiv, ci doar din anul următor.

Aplicând cota CAS de 26,3% asupra valorii actuale a salariului mediu (2.681 lei), PFA va plăti la pensie minimum 246,78 lei (35% x 2.681 lei x 26,3%) și maximum 3.525,515 lei (5 x 2.681 lei x 26,3%).

Dacă persoana optează pentru o contribuție la pensii de 10,5%, atunci aceasta va plăti la pensie cel puţin 98,52 lei (35% x 2.681 lei x 10,5%) şi cel mult 1.407,525 lei (5 x 2.681 lei x 10,5%). Este important să precizăm că această cotă, de 10,5%, nu asigură un stagiu complet de cotizare pentru pensie, ci doar o parte din acesta. În cazul în care PFA-urile doresc să beneficieze de o pensie întreagă, atunci pot opta să achite cota de 26,3%, care conține și contribuția angajatorului, de 15,8%.

Cum însă câștigul salarial mediu brut pentru 2017 va fi stabilit, cel mai probabil, la valoarea de 3.131 de lei (odată ce proiectul de act normativ în acest sens se va aplica), să facem câteva calcule raportându-ne şi la acesta.

Astfel, dacă aplicăm cota CAS integrală (de 26,3%) asupra valorii de 3.131 lei, rezultă că o PFA va datora pentru pensie cel puţin 288,20 lei(35% x 3.131 lei x 26,3%) şi cel mult 4.117,265 lei (5 x 3.131 lei x 26,3%).

În schimb, dacă va alege contribuţia de 10,5% după stabilirea noului salariu mediu pe economie, de 3.131 lei, o PFA va trebuie să scoată din buzunare suma minimă de 115,06 lei (35% x 3.131 lei x 10,5%) sau maximul posibil, de 1.643,77 lei (5 x 3.131 lei x 10,5%).

Notă: Opţiunea pentru plata cotei integrale la pensii, de 26,3%, s-a putut face prin intermediul formularului 600 (care are un format nou de la finalul lui 2016), până la data de 31 ianuarie 2017 – detalii, aici.

Cine nu datorează CAS şi nu a trebuit să depună formularul 600

Aşa cum am spus, baza de calcul pentru CAS nu poate să fie mai mică de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, adică suma de 938 de lei.

Aşadar, acele PFA al căror venit net anual, respectiv valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportat la cele 12 luni ale anului, a fost în 2016 sub 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, nu au avut obligaţia depunerii formularului 600 şi, implicit, nici nu vor mai datora CAS în 2017. În acelaşi timp însă, aceste persoane nu se vor bucura de stagiu la pensie, ca o consecinţă a acestui fapt.

În plus, conform prevederilor din Codul fiscal, există şi alte categorii de persoane ce nu datorează CAS. Concret, este vorba despre persoanele care au calitatea de pensionari, precum şi persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, cazul avocaţilor.

Care sunt contribuţiile opţionale

Pe lângă cele două contribuţii obligatorii, detaliate anterior, există şi unele opţionale, precum contribuţia la bugetul asigurărilor pentru șomaj, cea pentru asigurarea în caz de accidente de muncă și boli profesionale, precum și cea pentru concedii și indemnizații (FNUASS).

Astfel, deși asigurarea pentru șomaj nu este obligatorie pentru o persoană fizică autorizată, totuși ea poate alege să o plătească, în cazul în care dorește să beneficieze de ajutor de șomaj, atunci când, de exemplu, nu va mai avea activitate.

Contribuția lunară la șomaj este de 0,5% din venitul asigurat.

Conform prevederilor legale, se poate asigura în sistemul asigurărilor pentru șomaj orice persoană care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu este deja asigurată.

Pentru a plăti contribuția la șomaj, persoanele fizice pot încheia contract de asigurare pentru șomaj cu agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își au domiciliul, dacă au cel puțin vârstă de 18 ani și sunt asigurate în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale, aceasta este diferenţiată în funcţie de clasa de risc şi este cuprinsă între 0,15% şi 0,85%.

Nici contribuția pentru concedii și indemnizații (FNUASS) nu este obligatorie, însă PFA poate alege să o plătească dacă dorește să beneficieze de indemnizații pentru concediile medicale.

Conform OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, contribuția pentru concedii și indemnizații este de 0,85% din veniturile supuse impozitului pe venit. Pentru a beneficia de concedii și indemnizații, persoanele autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună declarația de asigurare pentru concedii și indemnizații la casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidență ca plătitori de contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Vă reamintim că, potrivit Legii nr. 4/2014, soția/soțul titularului unei PFA, în cazul în care contribuie la desfășurarea activității, se poate asigura, facultativ, în sistemul public de pensii pe baza de contract de asigurare socială, precum și în sistemul asigurărilor de sănătate și în cel al asigurărilor pentru șomaj.

jurist Tamara Ion

Scroll to Top